Decizia CCR nr. 52/2018Punctul 6

6. Or, raportat la cauza de față, se observă că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziții generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23). În consecință, întrucât legea analizată nu cuprinde dispoziții generale în sensul art. 51 alin. (1) lit. a) sau art. 52 din Legea nr. 24/2000, se constată că obiectul său de reglementare a fost greșit individualizat de legiuitor, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituție raportat la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Mai mult, având în vedere greșita apreciere a legiuitorului anterelevată, se constată că actul normativ pare a avea un înțeles sibilic, contrar cerințelor de calitate a legii, reglementate de art. 1 alin. (5) din Constituție, cerințe care se exprimă prin claritate, precizie și previzibilitate. ...