Decizia CCR nr. 10/2018Punctul 4

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că sintagma „indicii temeinice“ nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. În acest sens reține că legiuitorul a prevăzut alternativ existența, în art. 202 din Codul de procedură penală, unor „indicii temeinice“ sau a unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, însă sintagma referitoare la „indicii temeinice“ este incidentă exclusiv în ipoteza dispunerii măsurii preventive a reținerii. Pentru toate celelalte măsuri preventive restrictive sau privative de libertate este necesară existența unor probe. Aceasta în condițiile în care, în concepția noului Cod de procedură penală, măsurile restrictive, respectiv privative de libertate se pot dispune exclusiv față de inculpat. Or, pentru a se dobândi calitatea de inculpat, trebuie pusă în mișcare acțiunea penală, iar, din dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 309 din Codul de procedură penală, rezultă că acest demers poate avea loc exclusiv atunci când există probe și nu doar „indicii temeinice“ cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Chiar art. 218-223 din Codul de procedură penală, care reglementează arestul la domiciliu și care fac referire la art. 223 din Codul de procedură penală, folosesc exclusiv noțiunea de inculpat, ceea ce presupune punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv existența probelor și nu a „indiciilor temeinice“. Cât privește sintagma „suspiciune rezonabilă“ reține că aceasta nu este definită de Codul de procedură penală, însă a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate și, în acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 21 martie 2017. Reține că jurisprudența și doctrina au arătat că pentru lămurirea acestei sintagme trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Așadar, rezultă că, pe calea unei jurisprudențe prolifice, a instanței europene și a instanței naționale de control constituțional, s-a lămurit înțelesul acestei sintagme, respectiv existența unor probe din care să rezulte date/informații menite să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit o infracțiune. Aceste probe, însă, nu trebuie să aibă aceeași valoare probantă ca aceea cerută pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. Standardul probei în această materie este diferit, dar acest lucru nu permite lipsa unei verificări factuale realizată de către judecător din care să rezulte probabilitatea ca persoana să fi săvârșit o infracțiune. Aceasta nu are semnificația unei antepronunțări a judecătorului ori a încălcării prezumției de nevinovăție, atât timp cât judecătorul de drepturi și libertăți nu poate fi judecător în cauză. ...