Decizia CCR nr. 10/2018Punctul 9

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei soluții reține că autorul critică lipsa de claritate a sintagmelor „indicii temeinice“ și „suspiciune rezonabilă“, ce se regăsesc în primul alineat al art. 202 din Codul de procedură penală. În aceste condiții apreciază că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Reține că sintagmele criticate pentru neconstituționalitate nu pot fi interpretate izolat una de cealaltă, ci numai împreună și circumstanțiat contextului în care sunt folosite. Sintagma „indicii temeinice“ nu constituie o noutate în legea procesual penală română, fiind folosită în art. 143 din Codul de procedură penală din 1968, în reglementarea condițiilor reținerii, fiind chiar definită în alin. (3) , anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006, după cum urmează „Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta“. De asemenea arată că în doctrina de specialitate indiciul a fost explicat ca reprezentând „o faptă, împrejurare, situație care, luată în sine, nu are valoare probatorie, constituind numai temeiul unor bănuieli susceptibile de a orienta activitatea judiciară, dar care, atunci când se încadrează într-un sistem de elemente în perfectă concordanță între ele, precum și în raport cu probele existente în cauză, poate servi la cunoașterea adevărului într-o cauză penală“. Apreciază că, deși sintagma „suspiciune rezonabilă“ nu este definită de Codul de procedură penală, sensul său se determină prin raportare la înțelesul comun al cuvintelor ce o compun, fiind acela de „presupunere, bănuială bazată pe rațiune, pe judecată“. Totodată, reține că instanța de la Strasbourg, în jurisprudența sa, a reținut că prin „existența unei suspiciuni rezonabile“ se înțelege „existența unor date sau informații de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune“. Invocă Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32. În același mod, instanța europeană a reținut că este atribuția judecătorului să stabilească gradul de rezonabilitate al suspiciunii, în funcție de circumstanțele cauzei și că nu se poate pune în discuție o simplă suspiciune sau o suspiciune bazată exclusiv pe buna-credință, ci o suspiciune rezonabilă ce presupune un test obiectiv (Hotărârea din 19 mai 2004, pronunțată în Cauza Gusinskiy împotriva Rusiei, paragraful 53). ...