Decizia CCR nr. 859/2017Paragraful 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2017 · dosar 10.816/211/2013
Paragraful 22
Totodată, potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, rezultatul referendumului depinde de îndeplinirea cumulativă a două condiții: una referitoare la numărul minim de cetățeni care trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie valabil și una privitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină rezultatul referendumului. Aceste condiții sunt detaliate în art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 3/2000, potrivit căruia „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.“, respectiv, în art. 10, din același act normativ, care, în ceea ce privește referendumul privind demiterea Președintelui României, stabilește că „Demiterea Președintelui României este aprobată dacă, în urma desfășurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.“ Așadar, având în vedere specificul procedurii referendumului, s-ar putea reține că acțiunea - ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de corupere a electorilor săvârșită cu prilejul referendumului, respectiv oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase - trebuie să fie susceptibilă de a determina atât participarea la referendum a electorilor, cât și influențarea deciziei celui care votează în cadrul referendumului. Cu alte cuvinte, s-ar putea interpreta că coruperea voinței electorilor ar avea drept scop participarea/neparticiparea la referendum și exprimarea, în mod valabil, a votului, într-un anumit fel.
Sursa oficială ↗