Decizia ÎCCJ nr. 124/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării 33. Prealabil, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; ... (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; ... (iii) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 34. Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condițiile anterior enunțate, se constată că acestea nu sunt îndeplinite în totalitate. ... 35. Referitor la primele două condiții legale, acestea sunt îndeplinite, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar cauzele în care au fost formulate sesizările se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Dâmbovița, respectiv al Tribunalului Galați. ... 36. De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzelor, dat fiind că reclamanții pretind contravaloarea muncii suplimentare prestate, respectiv dacă perioada de asigurare a permanenței inactive de către magistratul aflat la dispoziția angajatorului, fără să îndeplinească nicio activitate, dar putând în orice moment să i se ceară să își îndeplinească atribuțiile, reprezintă muncă suplimentară în accepțiunea de timp de lucru stabilit prin prevederile Directivei 2003/88 CE a Parlamentului European, impunându-se lămurirea corelației dintre Codul muncii, pe de o parte, și regulile generale edictate în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea magistraților, pe de altă parte. ... 37. Așa cum s-a menționat anterior (paragraful 30), prin Decizia nr. 78 din 18 noiembrie 2024, s-a stabilit că activitatea prestată de judecători în condițiile unei scheme de personal incomplete nu constituie muncă suplimentară în condițiile art. 120 alin. (1) din Codul muncii. ... 38. În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: 84. Salarizarea magistraților presupune plata unei indemnizații de încadrare, stabilită prin legea specială, în funcție de criterii exprese cum ar fi nivelul instanței, funcția, vechimea în muncă și în funcție. ... 85. Mai mult, legiuitorul român nu a legiferat posibilitatea redistribuirii unor indemnizații pe care ordonatorul de credite le-ar fi estimat, ca incluse în bugetul său de cheltuieli cu resursa umană, în raport cu numărul judecătorilor din schema de personal. De aceea, indiferent de volumul de activitate efectiv al unui judecător, contraprestația muncii lui se poate raporta doar la criteriile de salarizare stabilite prin lege, neexistând o normă legală care să permită plata muncii suplimentare depuse de judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul unei instanțe al cărei grad de ocupare este foarte redus. ... 86. Pe de o parte, faptul că numărul posturilor existente în schema unei instanțe nu era ocupat nu presupune în mod automat că judecătorii au efectuat ore suplimentare, după cum este posibil ca activitatea judecătorilor să se desfășoare după program chiar și în situația unei scheme de personal complete. Pe de altă parte, efectuarea unei munci suplimentare trebuie analizată mai ales prin raportare la volumul și complexitatea concretă a activității într-un anumit moment și abia apoi prin raportare la procentul de ocupare a schemei de personal, toate acestea pe fondul lipsei unei normări concrete a activității judecătorilor. ... 87. Salarizarea judecătorilor nu prevede drept criteriu numărul de dosare care le revin spre soluționare, aceasta făcându-se, așa cum s-a arătat deja, potrivit gradului profesional, gradației avute, vechimii în funcție sau în specialitate. Indemnizația unui judecător nu se stabilește prin raportare la un număr minim sau maxim de dosare soluționate. Volumul de activitate este un indicator statistic fluctuant de la un an la altul, fără ca acesta să ducă la o scădere sau mărire salarială. ... 88. Potrivit art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022: «Programul de lucru al judecătorilor începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie, de regulă, la ora 16:00. Aceștia sunt, însă, obligați să fie prezenți la ora stabilită pentru îndeplinirea activităților în care sunt planificați ori pe care și le-au stabilit sau care impun prezența lor, ca efect al unor dispoziții legale sau regulamentare, ori pentru ședințele de judecată în care au fost desemnați, precum și la activitățile stabilite de președintele instanței în conformitate cu legea.» ... 89. Prin urmare, nu se poate reține în situația judecătorilor un mecanism de evidențiere concretă a timpului de muncă săptămânal - existența unei durate normale a timpului de muncă săptămânal - în accepțiunea art. 112 din Codul muncii, în afara căreia să se poată cuantifica munca suplimentară, potrivit art. 120 din Codul muncii, și care să genereze, astfel, posibilitatea valorificării acestui beneficiu legal, fie prin compensarea cu ore libere plătite, fie prin acordarea unui spor salarial, conform art. 122 și 123 din Codul muncii. ... 90. Așadar, nu există dispoziții legale care să prevadă că, în situația în care există posturi libere în schema instanței, judecătorii aflați în activitate pot primi un spor pentru muncă suplimentară. ... 91. Nu constituie un astfel de temei nici Hotărârea nr. 2.225 din 3.11.2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis ca sumele reprezentând cheltuieli de personal aferente unei scheme incomplete să fie împărțite tuturor judecătorilor care exercită efectiv funcția la acea instanță. ... 92. Consiliul Superior al Magistraturii a efectuat, prin hotărârea menționată, doar o analiză prin analogie, arătând că, pentru situații similare, este recunoscută de lege lata posibilitatea cumulului de funcții în cazul funcțiilor didactice, funcțiilor de specialitate medicală sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică, pentru care art. 29 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că pot fi ocupate și prin cumul de funcții de personalul angajat. În virtutea art. 35 alin. (1) din Codul muncii, personalul care realizează cumulul de funcții beneficiază de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. ... 93. În aceste condiții, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu există nicio rațiune pentru care judecătorii care gestionează un volum de activitate deseori împovărător, ca efect al existenței unui număr mare de posturi vacante la instanțele la care funcționează, să nu beneficieze de venitul corespunzător activității suplimentare pe care o prestează în mod sistematic, fără însă a indica un text de lege de lege lata care să permită încadrarea și remunerarea activității desfășurate de către judecători în condițiile unor scheme de personal incomplete ca muncă suplimentară. ... ... 39. Așadar, instanțele de trimitere dispun de suficiente repere pentru a dezlega problemele de drept cu care au fost învestite, fără a mai fi necesară recurgerea la procedura de unificare a practicii reprezentată de hotărârea prealabilă. ... 40. Rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept. ... 41. Forța obligatorie cu care sunt înzestrate, prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegările problemelor de drept date prin hotărâri prealabile sau decizii pronunțate în interesul legii constituie un argument și un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, raționamentul dezvoltat impunându-se nu doar în litigiile ce antamează problemele de drept punctuale dezlegate, ci și în cazul altora, identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării. ... 42. Față de argumentele extensive dezvoltate în cuprinsul Deciziei nr. 78 din 18 noiembrie 2024, devine evident că sesizările prezente nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare, sesizările neîntrunind, pe cale de consecință, nici condiția distinctă negativă a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra problemei de drept și nici exigențele de dificultate care să necesite antrenarea acestui mecanism de unificare. ... ...