Decizia CCR nr. 830/2017Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la criticile prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție, în sensul că procedura de rectificare a înscrierilor în cartea funciară, a modificărilor și cea de îndreptare a erorilor materiale nu se poate stabili prin regulament aprobat de directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Curtea observă că a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, reținând că, potrivit principiului simetriei juridice, procedura de rectificare a înscrierilor în cartea funciară trebuie instituită printr-o normă legală egală ca forță juridică cu cea prin care s-a reglementat procedura de înscriere în cartea funciară, respectiv prin lege organică. Față de dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot forma obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost deja constată printr-o decizie anterioară, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 apare ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗