Decizia CCR nr. 833/2017Punctul 22
Punctul 22
22. În final, referitor la critica privind cuantumul taxei judiciare de timbru, prin Decizia nr. 515 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din data de 8 decembrie 2014, paragraful 21, Curtea a reținut că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, a fost reglementată „acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii“ (art. 1), care se adresează oricărei persoane fizice, „în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale“ (art. 4), și se concretizează în „scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită“ [art. 6 lit. d) ]. Așa fiind, Curtea Constituțională nu a reținut criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 56 din Legea fundamentală și ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...
Sursa oficială ↗