Sari la conținut

Decizia CCR nr. 820/2017Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.12.2017
Dosarul
126/84/2015

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului Roberth Balog, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, pentru argumentele invocate în fața Tribunalului Sălaj - Secția penală. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate încalcă normele constituționale privind statul de drept, principiul legalității, liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și înfăptuirea justiției. Consideră că, în absența unor definiții legale, în practica judiciară, s-a creat o confuzie între activitatea de supraveghere tehnică, procedeul probatoriu aferent și sprijinul tehnic, în condițiile în care dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 folosesc sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“. Astfel, Serviciul Român de Informații și Direcția generală de informații și protecție internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, deși sunt organe de informații și nu pot efectua acte de cercetare penală, s-au implicat în activitatea de urmărire penală prin efectuarea unui procedeu probatoriu, fără a prezenta garanțiile de legalitate și loialitate necesare, întrucât nu se află sub supravegherea procurorului. Menționează că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, se aplică doar în cauzele în care înregistrările au fost efectuate ulterior datei de 1 februarie 2014. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie