Decizia CCR nr. 762/2017Punctul 15

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 17 februarie 2014, Curtea a reținut că justificarea suspendării plății pensiei în situația avută în vedere de dispozițiile de lege criticate „ține de faptul că persoana în cauză beneficiază de acest drept în considerarea faptului că și-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrată în gradul I sau II de invaliditate; în măsura în care persoana își redobândește, parțial sau total, capacitatea de muncă, va fi încadrată în gradul III de invaliditate sau chiar își încetează calitatea de pensionar de invaliditate, după caz. Astfel, legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, suspendarea plății pensiei de invaliditate în cazul în care persoana beneficiară desfășoară activitate, urmând ca, în funcție de rezultatul revizuirii medicale, fie să se dispună încetarea plății acesteia, fie plata ei într-un alt cuantum, dacă persoana este încadrată în gradul III de invaliditate. Este lipsit de orice sens și rațiune ca o persoană să poată cumula atât veniturile realizate prin prestarea unei munci cu cele de care beneficiază tocmai pentru faptul că și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă.“ Cu același prilej, Curtea a arătat că „dreptul la muncă al persoanei nu este în niciun mod îngrădit, aceasta având posibilitatea nelimitată de a presta o muncă; suspendarea plății pensiei de invaliditate este consecința recăpătării capacității de muncă a persoanei respective. Prin urmare, prestarea muncii nu este condiționată în niciun fel de pensia de invaliditate primită, plata acesteia din urmă fiind însă condiționată de pierderea în totalitate a dreptului la muncă.“ ...