Decizia CCR nr. 762/2017Punctul 17
Punctul 17
17. Referindu-se la aceeași soluție legislativă cuprinsă în legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, Curtea, prin Decizia nr. 176 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 14 mai 2015, paragraful 14, a reținut că „lit. f) a art. 94 alin. (1) a fost introdusă prin Legea nr. 209/2009, după admiterea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 16 din 18 februarie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că «persoanele alese în funcție de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective». În argumentarea acestei soluții, instanța supremă a reținut că activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, deoarece activitatea consilierului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public. Între consiliul local și consilier nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri. Pe de altă parte, indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și care prin cuantumul ei nu poate să fie asemănătoare sumelor de bani asimilabile unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumulul acesteia.“ ...
Sursa oficială ↗