Decizia CCR nr. 759/2017Punctul 30

30. Nici împrejurarea că emiterea unei decizii de pensionare de invaliditate de gradul III impune o modificare a termenilor contractului individual de muncă ce nu poate fi întotdeauna realizată, întrucât angajatorul nu are în toate cazurile disponibil un loc de muncă adecvat condiției celui pensionat, nu poate constitui, în opinia Curții, o motivație suficientă pentru a justifica instituirea unei măsuri atât de drastice precum încetarea de drept a contractului individual de muncă. Astfel, Curtea admite că angajatorul nu poate fi forțat, împotriva intereselor sale, să mențină un salariat care nu mai poate contribui la buna desfășurare a activității unității, întrucât acest fapt ar contraveni prevederilor art. 45 din Constituție, referitoare la libertatea economică. Reglementarea drepturilor și obligațiilor ce izvorăsc din raporturile de muncă, chiar dacă sunt diferite și specifice fiecăreia dintre părțile acestui raport, trebuie să tindă către o protecție egală, care să nu favorizeze sau, din contră, să pună într-un con de umbră interesele uneia dintre aceste părți. Cu toate acestea, Curtea are în vedere situația reglementată de art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003, privind dreptul de care dispune angajatorul de a concedia salariatul care a devenit inapt din punct de vedere fizic sau psihic pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare locului de muncă ocupat, situație pe care o consideră comparabilă cu cea supusă analizei de constituționalitate. Astfel, în ipoteza art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003, dreptul de a decide concedierea este lăsat la dispoziția angajatorului, nu înainte însă de a căuta, potrivit art. 64 alin. (1) din aceeași lege, în măsura posibilului, o soluție pentru menținerea salariatului în unitate, în condiții adecvate condiției acestuia din urmă. Această reglementare are un caracter echilibrat, reușind să protejeze atât interesele angajatorului, cât și pe cele ale salariatului, în măsura în care, obiectiv, acest lucru este realizabil. ...