Decizia CCR nr. 733/2017Punctul 24
Punctul 24
24. Dispozițiile art. 31 alin. (5) din Constituție prevăd că „Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică“. Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 41/1994, Societatea Română de Televiziune este o persoană juridică înființată în scopul prestării unui serviciu public autonom de interes național. Chiar dacă denumirea persoanei juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituției, serviciul ca atare, precum și activitatea pe care aceasta îl prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. (5) din Constituție. Totodată, controlul parlamentar asupra acesteia, precum și obligația de a fi organizată potrivit unei legi organice sunt prevăzute tot prin textul Constituției. Prin urmare, întrucât existența acestui serviciu public este prevăzută de norma constituțională, rezultă că Legea fundamentală a conferit acestuia o importanță constituțională. ...
Sursa oficială ↗