Decizia ÎCCJ nr. 118/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.04.2025 · dosar 2.051/1/2024
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor A. Dosarul nr. 1.924/99/2024 36. Instanța de trimitere a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă stabilirea și plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept menționate depinde în tot soluționarea cauzei de față, constatând, din verificările efectuate, că asupra acestor chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat, că ele nu fac obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare. ... 37. În ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, tribunalul a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță. ... ... B. Dosarul nr. 2.202/30/2023 38. Curtea a apreciat că acțiunea de față se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 39. Referitor la Decizia nr. 26 din 2 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 15 iunie 2020 (Decizia nr. 26 din 2 martie 2020), instanța de trimitere a observat că respectiva sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, mai exact, a lipsit cerința noutății. Așadar, asupra acestei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat. ... 40. Spre deosebire de reglementarea de drept comun din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai impune condiția noutății chestiunii de drept, ci doar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra acesteia, astfel încât existența unei practici anterioare nu poate duce la înlăturarea obligației de a formula o sesizare potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ... ...
Sursa oficială ↗