Decizia CCR nr. 699/2017Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la exigențele de calitate a legii și ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul retroactivității legii penale mai favorabile, deoarece regimul sancționator mai aspru al recidivei prevăzut de Codul penal se aplică situației juridice trecute născute sub imperiul Codului penal din 1969. Astfel, pedeapsa în caz de recidivă dispusă de art. 43 din Codul penal este constituțională în măsura în care aceasta este prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, în caz contrar încălcându-se principiul legii penale mai favorabile și, totodată, art. 2 alin. (2) din Codul penal, potrivit căruia „nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită“. Totodată, se susține că prevederile legale criticate nu sunt suficient de clare, întrucât, în Dosarul nr. 3.159D/2016, infracțiunea reținută în sarcina autorului a fost săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, judecata pe fond a început în anul 2013 și s-a finalizat în anul 2015, condamnarea fiind dispusă sub imperiul actualului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă. Cu alte cuvinte, instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare, sancționând prin dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal acte executate sub incidența Codului penal din 1969, a înfrânt principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. ...