Sari la conținut

Decizia CCR nr. 668/2017Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.10.2017
Dosarul
2.502/208/2016

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, acestea având drept scop apărarea altor valori sociale decât cele ocrotite prin legea penală. Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial. Totodată, dispozițiile legale criticate stabilesc faptele persoanelor fizice care constituie contravenții și sancțiunile contravenționale aplicabile, inclusiv sancțiunea contravențională complementară în materie rutieră, care nu afectează drepturile constituționale invocate, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, astfel că nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie