Decizia CCR nr. 671/2017Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.10.2017 · dosar 15.975/212/2015
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia au obținut, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, Sentința civilă nr. 18.564 din 27 noiembrie 2012, prin care Judecătoria Constanța a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților și de obținere de despăgubiri bănești, potrivit prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, pentru un teren agricol în suprafață de 40 de hectare situat în comuna Palazu Mare, județul Constanța, și a obligat Comisia locală și cea județeană de fond funciar la întocmirea documentației în vederea acordării despăgubirilor, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această soluție a fost pronunțată ca urmare a faptului că, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză întocmite în cauză, vechiul amplasament se suprapune în integralitate cu alte proprietăți și nu există terenuri libere la dispoziția Comisiei locale a municipiului Constanța pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 asupra cărora să se reconstituie dreptul de proprietate alternativ față de vechiul amplasament. Ca atare, instanța a apreciat că singura modalitate de reconstituire a dreptului de proprietate o reprezintă acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a obligat Comisia județeană și cea locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța la întocmirea documentației în vederea acordării despăgubirilor, pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța și-a îndeplinit această obligație ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, motiv pentru care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, i-a returnat acesteia dosarul privind acordarea de despăgubiri bănești, în vederea completării, potrivit Anexei nr. 11 la Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, a tabelului nominal cuprinzând persoanele fizice și juridice pentru care nu există disponibil de teren agricol sau forestier la nivelul unității administrativ-teritoriale, respectiv al județului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate solicitat prin cerere și pentru care se propune acordarea de măsuri compensatorii. ...
Sursa oficială ↗