Decizia CCR nr. 624/2017Punctul 20

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare, formulate într-o cauză prezentând aceleași coordonate procesuale, respectiv o cerere de acordare de daune morale considerată de instanță - conform afirmațiilor autorilor - cerere evaluabilă în bani și taxată ca atare, formulată într-o cauză având ca obiect solicitarea de repunere în situația anterioară executării silite a bunului imobil proprietatea reclamanților, care reprezintă și domiciliul conjugal al acestora. Astfel, prin Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17, Curtea a observat că, în jurisprudența sa referitoare la dispozițiile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 (de exemplu, Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015), a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit, în condițiile în care art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care obțin un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1) , potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. De asemenea, Curtea a reținut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea Decizia nr. 418 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 24 iulie 2015). În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). ...