Decizia CCR nr. 626/2017Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2017 · dosar 201/64/2016
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale, întrucât prevăd posibilitatea suspendării contestației în procedura administrativă de către organul de soluționare competent în mod arbitrar, prin simpla sesizare (eventual chiar nefondată) a organelor de cercetare penală. Astfel, organul de soluționare a procedurii prealabile obligatorii contencios-fiscale își poate aroga o calitate nouă (aceea de persoană vătămată și parte civilă). Or, această suspendare nu este dispusă de o instanță judecătorească. Persoana juridică de drept privat nu dispune de un mecanism similar: chiar dacă ar formula un denunț împotriva organelor fiscale, nu dispune de o prevedere în legislația fiscală care să îi permită suspendarea cauzei de contencios fiscal prin exercitarea unilaterală a propriei voințe (formularea unei sesizări penale). ...
Sursa oficială ↗