Decizia CCR nr. 648/2017Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2017 · dosar 5.907/62/2014
Punctul 13
13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, întrucât art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu conține nicio dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situații, care impune soluții legislative diferite, în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor. De asemenea, arată că diferențierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse recursului se face pe criteriul valorii în bani a pretențiilor deduse judecății, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, prin urmare, textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii. ...
Sursa oficială ↗