Decizia CCR nr. 653/2017Punctul 13

13. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în ceea ce privește art. 57 lit. b) , art. 59 alin. (7) , art. 61 alin. (1) și art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, iar cu privire la art. 78 alin. (1) și art. 22 alin. (7) din aceeași lege, consideră că instanța de contencios constituțional urmează să constate dacă devin incidente considerentele Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, prin care s-a constatat că prevederile art. 59 alin. (2) , art. 60 alin. (1) și ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului sunt neconstituționale. Astfel, referitor la conținutul criticilor formulate cu privire la art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, arată că textul constituțional al art. 24 alin. (2) asigură părților dreptul de a fi asistate de un avocat, în tot cursul procesului, și conferă oricărei părți implicate posibilitatea de a folosi toate mijloacele și garanțiile procesuale. Procedura disciplinară reglementată de art. 59 din lege stabilește anumite reguli și garanții, specifice acestei proceduri, fără însă a încălca prevederile constituționale privind dreptul la apărare. Oricum, potrivit art. 61 din Legea nr. 360/2002, forma în vigoare în anul 2014, polițistul poate contesta sancțiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoștință, șefului ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea. Totodată, împotriva sancțiunilor aplicate și a deciziilor nefavorabile polițistul nemulțumit se poate adresa Corpului, potrivit art. 50 lit. d) din lege, iar polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare. În cadrul procesual astfel creat, prevederile constituționale privind dreptul la apărare își au corespondentul legal în garanțiile și mijloacele procesuale prevăzute de Codul de procedură civilă. ...