Decizia CCR nr. 653/2017Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.10.2017 · dosar 1.927D/2016
Punctul 23
23. Legea nr. 360/2002, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 81/2015, prevedea, la art. 59 alin. (1) , că sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b) , respectiv mustrare scrisă și diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-20 % pe o perioadă de 1-3 luni, care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. Totodată, se prevedea că: cercetarea prealabilă se efectua de șeful unității sau de polițiști anume desemnați; cercetările referitoare la abateri, din care rezultau date și indicii că au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală, se efectuau și cu participarea unui reprezentant al Corpului, urmând ca, în raport de constatări, să fie sesizate organele judiciare; ascultarea celui în cauză și consemnarea susținerilor sale erau obligatorii; polițistul cercetat avea dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare; la stabilirea sancțiunii se ținea seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. Sancțiunea disciplinară se aplica în maximum 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei, iar pentru aceeași abatere nu se putea aplica decât o singură sancțiune disciplinară. ...
Sursa oficială ↗