Decizia ÎCCJ nr. 65/2025 (HP)Punctul II

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 03.03.2025 · dosar 2.467/1/2024
Punctul II
II. Normele legale incidente 9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 + Articolul IV (1) În anul 2023, pentru personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2022. (2) În anul 2023, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022. ... 10. Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 155/2010 + Articolul 35^1 (1) Autoritățile administrației publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană personalului poliției locale conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Metodologia și regulile de aplicare a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. ... 11. Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 + Articolul 5 (1) Valoarea financiară a normelor de hrană aprobate prin hotărâre a Guvernului se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de către Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice prevăzute la art. 1, în funcție de indicii prețurilor de consum pentru actualizare la rata inflației a elementelor patrimoniale, capitolul «Mărfuri alimentare», publicați de Institutul Național de Statistică în Buletinul Statistic de Prețuri. (2) Actualizarea financiară a normei de hrană se face periodic, pe baza indicilor prețurilor de consum prevăzuți la alin. (1) , dacă rezultă diferențe de peste 5% față de luna în care s-a stabilit ultima valoare. ... 12. Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35^1 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 + Articolul 2 (...) (2) În înțelesul prezentei hotărâri, norma de hrană reprezintă alocația de hrană zilnică de care beneficiază personalul poliției locale în activitate, în limita plafoanelor calorice. (3) Normele de hrană zilnice pentru personalul poliției locale sunt următoarele: (…) b) norma nr. 1, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiar fiind personalul poliției locale în activitate prevăzut la art. 14 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 155/2010, republicată, cu completările ulterioare; (…) ... + Articolul 6 Alocația valorică a normei de hrană, precum și actualizarea acesteia conform legii se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... 13. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 + Articolul 18 (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele prețului de consum comunicat anual de Institutul Național de Statistică, începând cu 2025, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...) ... 14. Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 893/2023 privind actualizarea contravalorii alocației valorice a normelor de hrană acordate personalului poliției locale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35^1 alin. (1) din Legea nr. 155/2010, denumit în continuare Ordinul nr. 893/2023 + Articolul 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, contravaloarea alocației valorice a normelor de hrană acordate personalului poliției locale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35^1 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, este: a) norma nr. 1, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 36 de lei/zi; (...) ... ... ...
Sursa oficială ↗