Decizia CCR nr. 554/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că noul Cod de procedură penală, reglementând competența judecătorului de cameră preliminară prin dispozițiile art. 54 lit. b) , stabilește că acesta este chemat să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, după trimiterea în judecată a inculpatului. Cu această ocazie, verifică și competența de soluționare a cauzei, precum și legalitatea sesizării instanței, așa cum rezultă din prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, care precizează obiectul procedurii camerei preliminare. Chiar dacă, în această fază procesuală distinctă, judecătorului îi este permis, potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (1) și ale art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ridice, din oficiu, excepții privind competența instanței și legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, condițiile în care pot fi invocate aceste aspecte trebuie raportate la regimul juridic al nulităților absolute și relative reglementat de dispozițiile art. 281 și ale art. 282 din același cod. Ca atare, judecătorul de cameră preliminară poate invoca, din oficiu, numai cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală - și anume lipsa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, respectiv asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie -, iar nu și cazurile de nulitate relativă prevăzute de art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pot fi invocate doar de către procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată și numai atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate, așa cum stabilesc prevederile art. 282 alin. (2) din cod. În mod excepțional, legea permite judecătorului ca, în procedura camerei preliminare, să poată lua în considerare, din oficiu, două cazuri de nulitate relativă. Primul se referă la încălcarea normelor de competență ce nu constituie un caz de nulitate absolută - este vorba de necompetența materială sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță superioară celei legal competente -, excepție ce poate fi ridicată până la începerea cercetării judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură penală. Cel de-al doilea caz de nulitate relativă ce poate fi invocat, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară vizează neregularitatea procedurii de citare a unei părți, fiind prevăzut de dispozițiile art. 263 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așadar, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală împiedică judecătorul de cameră preliminară să invoce nulități relative cu privire la actul de sesizare a instanței, administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală, acest drept fiindu-i conferit însă procurorului, deși este greu de crezut că acesta ar putea justifica un interes procesual propriu pentru a invoca nelegalități cu privire la actele procesuale și procedurale pe care le-a efectuat în cursul urmăririi penale. Arată că dreptul la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, implică, printre altele, și descrierea clară și precisă a faptei în cuprinsul rechizitoriului, într-o modalitate aptă a produce consecințe juridice cu privire la stabilirea corectă a obiectului și a limitelor sesizării, aspect ce prezintă importanță și din perspectiva desfășurării judecății, impunând ca instanța să fi fost învestită în mod legal. Având în vedere faptul că nulitatea relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat o probă nu poate fi ridicată, din oficiu, de către judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care partea sau persoana vătămată ce ar putea justifica un interes procesual propriu nu a invocat-o, se ajunge în situația ca instanța de judecată - căreia, potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul de procedură penală, îi incumbă obligația să asigure, pe baza probatoriului, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana inculpatului - să păstreze probe nelegale, deși excluderea acestora este obligatorie, în condițiile în care, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. De asemenea, consideră că textul de lege criticat, care nu permite judecătorului de cameră preliminară să constate, din oficiu, nulitatea relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat o probă, cu consecința acoperirii nulității odată ce a fost depășită această fază procesuală, contravine principiului legalității, statuat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. ...