Decizia CCR nr. 307/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, ce reglementează obiectul camerei preliminare, obligă judecătorul de cameră preliminară la examinarea incidenței cazurilor de nulitate absolută și relativă, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 281 alin. (1) lit. b) și art. 282 din Codul de procedură penală. Sunt comparate dispozițiile art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 cu prevederile art. 282 din Codul de procedură penală în vigoare și se arată că, spre deosebire de vechea reglementare, textul criticat îl obligă pe inculpat ca pe lângă existența vătămării să dovedească existența unui interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale criticate. Este subliniat faptul că organelor de urmărire penală ale statului li se conferă posibilitatea de a nesocoti dispoziții imperative ale legii, în timp ce un justițiabil, fără studii juridice, este obligat să demonstreze nu doar existența unei vătămări a drepturilor sale, ci și existența unui interes procesual propriu în respectarea legii, pentru a putea invoca nulitatea relativă. Se susține că, dacă aceste organe au termene nelimitate în care pot nesocoti legea, în privința justițiabilului român sunt reglementate termene și etape bine definite în care poate să invoce nulitățile relative. Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. ...