Decizia CCR nr. 561/2017Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.09.2017 · dosar 12.642/233/2016
Punctul 15
15. Deși în cauză au fost aplicabile numai prevederile art. 283 alin. (3) din Codul de procedură penală referitoare la lipsa nejustificată a avocatului ales sau numit din oficiu, autorul excepției critică dispozițiile art. 283 din Codul de procedură penală în integralitatea lor. Așa fiind, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. ...
Sursa oficială ↗