Decizia CCR nr. 536/2017Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2017 · dosar 22.971/245/2015
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulțumit de faptul că, prin textul de lege supus controlului, fapta de a circula fără rovinietă valabilă este calificată drept contravenție continuă, acesta săvârșind doar o singură faptă. Această calificare determină, în opinia sa, aplicarea termenului de prescripție prevăzut de art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, care reglementează că în interval de cel mult două luni de la data constatării contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale pentru lipsa rovinietei valabile, pentru același vehicul. Prin urmare, calificarea contravenției ca fiind continuă, prin textul de lege criticat, și curgerea termenului de prescripție abia după două luni de la data constatării sale ar aduce atingere prezumției sale de nevinovăție. ...
Sursa oficială ↗