Decizia CCR nr. 527/2017Punctul 10

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 80 alin. (2) și art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale. În acest sens arată că dispozițiile legale care stabilesc faptul că instanța de judecată nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare nu aduc atingere principiului constituțional care consacră unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Reține că renunțarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinței instanței de judecată, legea stabilind condiții cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica. În plus, conduita negativă avută anterior săvârșirii faptei este explicată în cuprinsul dispozițiilor criticate, unde se arată ce conduite pot fi considerate incompatibile cu renunțarea la pedeapsă. Observă că aceste condiții negative nu trebuie cumulate, fiind suficient ca una dintre condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) -d) să îl descalifice pe infractor pentru a se putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Reține că toate aceste condiții negative sunt de natură să demonstreze fie o perseverență a infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate mai mare a infracțiunii săvârșite, fiind limitată, astfel, posibilitatea instanței de judecată de a avea încredere în persoane care au mai suferit o condamnare. Cât privește dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal apreciază că elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele de calitate ale legii, inclusiv previzibilitatea. Invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală nr. 5 din 10 februarie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept „dacă în cazul infracțiunii de proxenetism săvârșită în modalitatea determinării prostituției lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii, în cazul în care întreținerea de acte sexuale în scopul obținerii de foloase a avut loc în mod repetat, dar cu aceeași persoană“, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea, reținându-se că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăți de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens și argumentate din punct de vedere juridic, dispozițiile de drept substanțial incidente și care ar trebui interpretate fiind clare, inteligibile, neechivoce. ...