Decizia CCR nr. 517/2017Punctul 22

22. Față de cele reținute, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica autorului excepției în sensul că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală ar încălca prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, întrucât ar crea discriminare între procuror și partea civilă, pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte, pe motiv că acesta din urmă nu poate formula recurs în casație în situația în care, în mod greșit, nu s-a dispus încetarea procesului penal. Referitor la limitarea sferei motivelor de recurs în casație, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că, „așa cum reiese și din Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop au fost menținute, ca motive ale recursului în casație, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituții și din competența Înaltei Curți de Casație și Justiție motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestației în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.“ (Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, paragraful 15, și Decizia nr. 490 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, paragraful 25). ...