Decizia ÎCCJ nr. 376/2025 (HP)Punctul X
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție
47. Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ...
48. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „(...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.“ ...
49. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ...
50. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:
a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ...
c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; ...
d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ...
e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
51. Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. ...
52. De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. ...
53. Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că se solicită recalcularea sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție) prin raportare la art. 86 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 282 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, cu luarea în considerare a perioadei în care a exercitat profesia de avocat (14.10.1996-13.12.2007) la stabilirea vechimii în magistratură (în funcție). ...
54. Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
55. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanță în calea de atac a apelului, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă. ...
56. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). ...
57. Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată. ...
58. De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. ...
59. În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024). ...
60. Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul. ...
61. Chestiunile de drept supuse dezlegării nu se circumscriu însă exigențelor care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neargumentându-se riscul apariției unei practici judiciare neunitare. ...
62. Or, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la „necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării“. ...
63. Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). ...
64. Totodată, absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, precum și punctul de vedere clar exprimat al instanței de trimitere relevă o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății. ...
65. Astfel, elementele litigiului în privința căruia solicită dezlegări în drept sunt pe deplin lămurite, în condițiile în care Decizia nr. 47 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 874 din 24 septembrie 2025, oferă suficiente repere de interpretare necesare cu privire la problema valorificării vechimii în magistratură la stabilirea vechimii în funcția de judecător/procuror/magistrat-asistent, una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizând nestatuarea de către instanța supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, relevante fiind paragrafele 59-72 din decizia anterior menționată. ...
66. În consecință, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată printr-o hotărâre obligatorie a instanței supreme, sesizarea care vizează aceeași chestiune nu mai poate fi soluționată pe fond. În acest context, trebuie subliniat că mecanismul de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă nu poate fi declanșat în mod repetat pentru interpretarea aceluiași text de lege în funcție de circumstanțele particulare ale cauzelor deduse judecății, întrucât instanța supremă nu se poate substitui instanței de trimitere în soluționarea litigiului, atribuție care intră și rămâne în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. De altfel, este în căderea instanțelor învestite cu soluționarea cauzelor obligația de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului concret (Decizia nr. 116/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 2 iunie 2025). ...
67. Ca atare, instanța de trimitere trebuie să procedeze la o calificare adecvată a raportului juridic care a învestit-o, în funcție de pretenția concretă formulată, neputând solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul mecanismului promovat, o subrogare în funcția jurisdicțională a judecătorului apelului. ...
68. Astfel fiind, este important a se reține că dezlegarea ce poate fi dată prin parcurgerea acestei proceduri trebuie să fie una de principiu, având valențele unei lămuriri a conținutului și finalității textelor de lege supuse interpretării, adică a identificării voinței legiuitorului, iar nu una de rezolvare a raporturilor juridice dintre părți, ceea ce presupune în mod necesar o aplicare a normei de drept la situația de fapt, pentru că acesta este conținutul funcției jurisdicționale, specifică instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor. ...
69. În atare situație, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă. ... ...
Sursa oficială ↗