Decizia CCR nr. 518/2017Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin, în esență, că dispozițiile criticate conțin o reglementare ambiguă, care încalcă principiul constituțional al legalității, potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii. Consideră că dispozițiile art. 298 din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, întrucât, prin modul de definire a infracțiunii de neglijență în serviciu, nu poate fi determinat sensul sintagmei „prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea defectuoasă“, așadar conduita care definește elementul material al infracțiunii. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și apreciază că, pentru identitate de rațiune, este necesar ca instanța de control constituțional să constate că prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul normelor criticate se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Arată că sfera situațiilor care pot intra sub incidența dispozițiilor art. 298 din Codul penal nu poate fi delimitată în mod obiectiv, întrucât textul de lege face referire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care, în cazul angajaților, sunt menționate generic în fișa postului. Or, acest document cuprinde doar sarcinile pe care angajatul trebuie să le îndeplinească, iar nu modalitatea prin care aceste îndatoriri sunt aduse la îndeplinire, astfel încât nu se poate aprecia, în mod obiectiv, dacă îndeplinirea atribuțiilor a fost sau nu defectuoasă. Consideră că dispozițiile art. 298 din Codul penal nu îndeplinesc condiția de claritate, sintagma „îndeplinire defectuoasă“ având caracter ambiguu, totodată, norma penală criticată neavând caracter general, impersonal - interpretarea și aplicarea normei criticate implicând aprecierea personală și subiectivă atât a celui chemat să o respecte, cât și a organului competent să facă aplicarea legii, putând să apară situații în care aceeași faptă să fie apreciată diferit de către instanțe de judecată diferite, prin aceasta fiind încălcat art. 21 alin. (3) din Constituție. De asemenea apreciază că norma penală criticată nu este certă - certitudinea legii fiind de natură să prevină arbitrariul în interpretarea și aplicarea sa de către judecător. Arată că cerința previzibilității, a clarității și a caracterului accesibil al legii a fost consacrată la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și, totodată, rețin că rigorile legiferării își găsesc expresia în normele de tehnică legislativă, invocând, în acest sens, dispozițiile art. 7 alin. (4) , art. 24 și art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Invocă jurisprudența instanței de control constituțional în care s-a reținut încălcarea condițiilor de accesibilitate și previzibilitate a textelor de lege examinate atât în control a priori, respectiv deciziile nr. 453 din 16 aprilie 2008 și nr. 710 din 6 mai 2009, cât și în control a posteriori, respectiv Decizia nr. 189 din 2 martie 2006. Apreciază că Decizia Curții Constituționale nr. 196 din 4 aprilie 2013 prezintă relevanță din perspectiva similitudinii criticilor formulate în invocarea excepțiilor de neconstituționalitate. ...