Decizia CCR nr. 495/2017Punctul 7
Punctul 7
7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Romeo Popescu, reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate, care susține admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens susține, în esență, că prin stabilirea timbrului literar în cuantum de 2%, care se adaugă la prețul de vânzare al cărților, se încalcă dreptul de proprietate privată garantat prin art. 44 din Constituție, incluzând și dreptul la clientelă și dreptul de stabilire liberă a prețului în raport de cerere și ofertă. Totodată, se încalcă și art. 33 din Constituție privind accesul la cultură, deoarece prețul care se stabilește prin adăugarea timbrului literar este în mod artificial majorat, mai ales că statul, pentru a proteja și încuraja cultura, a decis ca taxa pe valoarea adăugată, în cazul cărților, să fie de doar 5%. Or, în aceste condiții, deși taxa pe valoarea adăugată este 5%, se adaugă timbrul literar în cuantum de 2%, ceea ce afectează prețul final și, în mod implicit, vânzările lucrărilor editate. ...
Sursa oficială ↗