Decizia CCR nr. 466/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, întrucât - având în vedere faptul că, în speță, procedura de cameră preliminară a fost finalizată anterior pronunțării și publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 privind constatarea neconstituționalității sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală - nu a fost posibil să se dea eficiență deciziei mai sus menționate în soluționarea cauzei, deși se afla în faza de judecată. Precizează că, prin respectiva decizie, Curtea a statuat că aceasta „nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată“ (paragraful 52). Așadar, dispozițiile de lege criticate generează, independent de voința inculpatului, dat fiind hazardul procedurilor, o aplicabilitate diferențiată a deciziei mai sus menționate, în funcție de faza procesuală în care se află cauza, cu toate că aceasta nu a fost încă soluționată în mod definitiv. Astfel, arată că, fără a putea fi imputat inculpaților acest fapt, decizia Curții Constituționale a fost pronunțată la o zi după momentul finalizării procedurii de cameră preliminară, cu consecința imposibilității invocării ei ca temei pentru anularea probelor reprezentate de procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale și telefonice întocmite în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, exact ca în situația de speță ce a generat invocarea excepției de neconstituționalitate care a fost admisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016. Pe această cale, date fiind dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, se ajunge ca decizia mai sus citată să nu aibă eficiență în cauză. Prin urmare, termenul imperativ prevăzut de textul de lege criticat duce la încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, în condițiile în care, în cauze nejudecate definitiv, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 este aplicabilă în funcție de faza procesuală în care se află respectivele cauze, fără a exista o poziție procesuală diferită a părților din acele cauze. Aceasta înseamnă că justiția nu este imparțială și egală pentru toți, așa cum prevede art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, neconstituționalitatea constatată prin decizia Curții citată anterior neavând niciun efect în cauzele în care a fost depășită procedura de cameră preliminară, ceea ce duce la încălcarea principiului stabilit de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. În acest sens invocă și considerentele Deciziei nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, prin care Curtea a reținut că este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părților care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a activității parchetelor și instanțelor. În acest context, încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. ...