Decizia CCR nr. 489/2017Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2017 · dosar 13.043/3/2016
Punctul 26
26. Ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, mai sus amintite, legiuitorul a modificat instituția asistenților judiciari prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2002, și a transformat asistenții judiciari în magistrați consultanți, cu vot consultativ, statuând că judecarea, în primă instanță, a cauzelor privind conflictele de muncă se face de complete formate din doi judecători, asistați de doi magistrați consultanți, care participă la deliberări cu vot consultativ. Astfel, prin art. III alin. (1) al ordonanței de urgență menționate, legiuitorul a prevăzut că asistenții judiciari în funcție la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sunt de drept magistrați consultanți, iar, prin pct. 2 al art. I, a introdus o nouă secțiune în cuprinsul capitolului II al titlului IV din Legea nr. 92/1992, secțiunea a II^1-a - Magistrații consultanți, și a stabilit, cu mai multă precizie, statutul juridic al acestora, reglementând numirea și eliberarea din funcție, atribuțiile magistratului consultant și răspunderea disciplinară. ...
Sursa oficială ↗