Decizia CCR nr. 489/2017Punctul 29
Punctul 29
29. În urma republicării Legii nr. 304/2004, reglementarea instituției asistenților judiciari se regăsește în dispozițiile art. 54, art. 55 și ale art. 110-115 din lege. Analizând dispozițiile legale menționate, Curtea a statuat, în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 668 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2006, Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 27 februarie 2006, și Decizia nr. 655 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009) că asistenții judiciari au un rol consultativ, util judecății în vederea stabilirii adevărului cu privire la drepturile subiective ale părților în litigiu, soluționarea cauzelor deduse judecății fiind hotărâtă de judecători. Prin urmare, prezența acestora în completele de judecată care soluționează conflicte de muncă, fără vot deliberativ, constituie o normă de procedură, reglementată prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, și nu contravine prevederilor art. 124 alin. (3) și ale art. 126 alin. (1) și alin. (5) teza a doua din Constituție. ...
Sursa oficială ↗