Decizia CCR nr. 474/2017Punctul 22

22. Așadar, Curtea reține că respingerea acțiunii ca inadmisibilă corespunde principiilor procesului civil prin care se evită tergiversarea soluționării cauzei, se asigură celeritatea procesului și dreptul la un proces echitabil. Or, atingerea acestor deziderate presupune soluționarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanța judecătorească competentă. Atunci când nu se poate soluționa litigiul în fond pentru că lipsește o condiție esențială a desfășurării procedurii, instanța de judecată urmează să respingă cererea. Soluția legislativă criticată se bazează pe ideea că necompetența instanței de judecată nu poate conduce la declinarea competenței în favoarea unui organ fără activitate jurisdicțională, întrucât legiuitorul, în structurarea normei procesual civile analizate, a ținut cont de faptul că acesta nu judecă cereri privind drepturi subiective. În lipsa competenței generale a acestuia de a judeca, respectiv de a tranșa un conflict născut între diferite drepturi subiective pretinse, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a transmite cauza spre judecare acestor entități. Prin urmare, criteriul de diferențiere între cele două entități, instanța de judecată și organul fără activitate jurisdicțională, îl reprezintă natura jurisdicțională a procedurii, respectiv o procedură caracterizată de confruntarea, pe calea judecății, a unor drepturi subiective și litigioase, menită să conducă la pronunțarea unei hotărâri cu caracter jurisdicțional. ...