Sari la conținut

Decizia CCR nr. 411/2017Punctul 48

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.06.2017
Dosarul
1.717A/2017

48. Având în vedere aceste considerente și adaptându-le la conținutul normativ al legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate în dosarul de față, Curtea nu poate reține încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece comisia de anchetă nu îndeplinește rolul unui organ de jurisdicție, ci doar împrumută unele dintre instrumentele autorității judecătorești (citează, strânge și administrează probe pentru aflarea adevărului asupra unei situații cu importanță în plan politic), fără a se identifica cu specificul activității jurisdicționale, de vreme ce, prin raportul său ori hotărârea parlamentară adoptată, nu pronunță un verdict asupra vinovăției unei persoane. Singura consecință juridică este aceea de formulare a propunerii de sesizare a conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective [în cazul alin. (3) ] sau a propunerii de sesizare a organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 - Omisiunea sesizării din Codul penal [în cazul alin. (4) ] sau pentru fapte de obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului [în cazul alin (5) ]. Or, aceste din urmă persoane sau organe sunt cele care, în virtutea competențelor lor legale, vor stabili răspunderea administrativă, disciplinară, materială sau, după caz, penală a persoanei citate sau invitate. Așadar, întregul demers al comisiei de anchetă nu are o reală valoare juridică, ci are relevanță exclusiv în plan politic. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie