Decizia CCR nr. 411/2017Punctul 56
Punctul 56
56. În ceea ce privește pretinsul comportament neloial al Parlamentului, față de alte autorități publice, ce transpare prin adoptarea actului normativ criticat, astfel cum susțin autorii sesizării, Curtea constată că tocmai acest principiu impune instituțiilor autorităților publice se conlucreze în numele unui interes comun, acela al stabilirii adevărului în privința unei împrejurări cu semnificație socială, politică sau juridică relevantă. Așadar, revine autorităților publice sarcina ca, aplicând acest principiu, să colaboreze în spiritul și litera Constituției, pentru apărarea valorilor supreme ale statului român. Declanșarea unei anchete parlamentare cu un astfel de obiectiv nu impietează asupra activității specifice organelor autorității judecătorești pentru că, așa cum s-a menționat anterior, scopul, obiectul și finalitatea celor două tipuri de anchetă sunt total diferite. Dacă activitatea comisiei de anchetă este o modalitate a funcției de control parlamentar și urmărește stabilirea unor fapte/aspecte legate de anumite evenimente cu o anumită relevanță socială, rezultatul obținut având importanță exclusiv în plan politic și social, activitatea de aflare a adevărului desfășurată de organele autorității judecătorești dispune de alte proceduri și mijloace legale, are un alt obiectiv și se finalizează prin sancționarea persoanelor vinovate de abaterile constatate, realizându-se, astfel, justiția. Faptul că un organ de lucru al Parlamentului cu legitimitate constituțională desfășoară o anchetă, cu propriile mijloace și în limitele specifice prevăzute de lege și regulamentul parlamentar, nu poate fi interpretat ca o încălcare a principiului constituțional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție și este garantat de alineatul (5) al aceluiași articol constituțional. ...
Sursa oficială ↗