Decizia CCR nr. 400/2017Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.06.2017 · dosar 6.512/95/2013
Punctul 9
9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții în materie. Astfel, arată că, prin Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, Curtea a statuat că „dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcție de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporție de 50%. De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol are în vedere și alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporțional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută și situația în care există diferențe de cost al vieții dintre statul membru în care solicitantul își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, diferențe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.610 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010)“. ...
Sursa oficială ↗