Decizia CCR nr. 395/2017Punctul 8

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens precizează că textele de lege criticate instituie o excepție de la regula restituirii în natură a terenurilor pe vechile amplasamente. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în deciziile nr. 605 din 28 aprilie 2009 și nr. 652 din 28 aprilie 2009, legiuitorul nu prevede condițiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât cele de pe vechile amplasamente poate fi refuzată sau acceptată de proprietar, lăsând loc arbitrariului în interpretarea și aplicarea prevederilor legale corespunzătoare. Fostul proprietar se bucură, așadar, de o protecție sporită a dreptului de proprietate privată în comparație cu statul, care suferă o pierdere patrimonială semnificativă. În Decizia nr. 602 din 20 mai 2008, analizând transferul gratuit al dreptului de proprietate asupra unor construcții fără respectarea cerințelor privitoare la expropriere prevăzute de art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a arătat că respectivele reglementări contravin art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal, indiferent de titular. Raportând aceste considerente de principiu la cauza de față, observă că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face pe vechile amplasamente, ci pe alte amplasamente, indiferent de domenialitatea acestora, publică sau privată și indiferent de modul în care acestea au fost dobândite de stat, respectiv înainte sau după 1948. În acest sens învederează și considerentele Deciziei nr. 748 din 4 noiembrie 2015, în care Curtea a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere pe vechile amplasamente, în temeiul Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 constituie o măsură reparatorie care are în vedere terenurile preluate de stat din anul 1948, odată cu Constituția adoptată la acea dată, așadar nu și terenurile expropriate anterior acestui moment. Apreciază că atunci când terenurile forestiere din care se vor face reconstituiri ale dreptului de proprietate pe alte amplasamente se află în domeniul public al statului, dispozițiile criticate sunt incompatibile cu prevederile art. 136 alin. (4) teza întâi din Constituție. Este adevărat că în privința bunurilor care nu fac obiectul exclusiv al proprietății publice se poate dispune trecerea acestora în proprietatea privată a statului prin hotărâre de Guvern, însă dispozițiile în cauză derogă de la acest mecanism, prevăzând trecerea ope legis, așadar aceasta ar trebui făcută la nivelul comisiilor de fond funciar. Or, prin Decizia nr. 23 din 17 octombrie 2011 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat cu privire la aceste comisii că nu se pot substitui executivului în ce privește competențele exercitate în aplicarea Legii nr. 213/1998. Prin urmare, dând posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri pe alte amplasamente provenind din proprietatea publică a statului dobândită în mod legal înainte de 1948, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse la art. 136 alin. (2) și (4) . Atunci când terenurile forestiere se află în proprietatea privată a statului, textele criticate încalcă și dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală. Așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, atenuarea injustițiilor din trecut nu trebuie să creeze noi nedreptăți disproporționate. Or, dispozițiile legale care prevăd reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente și nu se limitează la recunoașterea unui drept de despăgubire, care se bucură de aceeași ocrotire legală potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt de natură să aducă atingere art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât favorizează pe titularii dreptului de proprietate care vor dobândi acest drept pe alte amplasamente. Se creează astfel posibilitatea apariției unor noi litigii, mai ales atunci când reconstituirea pe vechile amplasamente a fost dispusă prin hotărâre judecătorească. ...