Decizia CCR nr. 395/2017Punctul 49

49. Fără a indica, în mod concret, care sunt prevederile constituționale încălcate prin acest text de lege, precum și motivele de neconstituționalitate, autorii excepției arată că prevederea legală la care face trimitere textul de lege criticat, respectiv art. 17 din normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, „revine la fostele dispoziții ale art. 31 din Legea nr. 1/2000, declarate neconstituționale“ și includ în noțiunea de teren forestier și terenurile aflate în patrimoniul statului înainte de 6 martie 1945, cele care servesc nevoilor de cultură, producție și administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, pășunile împădurite și alte terenuri cu destinație forestieră. Ca atare, Curtea observă că nemulțumirea autorilor excepției vizează strict opțiunea legiuitorului de circumstanțiere a sferei de cuprindere a noțiunii de teren forestier, aspect care excedează controlului de constituționalitate. Așa cum a reținut în jurisprudența sa, Curtea Constituțională nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea altor prevederi celor instituite. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepția de neconstituționalitate având acest obiect este inadmisibilă. ...