Decizia CCR nr. 378/2017Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.06.2017 · dosar 24.923/3/2015
Punctul 32
32. Curtea reține că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl constituie anularea Dispoziției de anulare a autorizației și de retragere a permisului de armă nr. 711973 din 8 mai 2015, dispoziție întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, menționate în cuprinsul acesteia, potrivit cărora: „anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații: b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) “, cu referire la art. 14 alin. (1) lit. f) din aceeași lege conform căruia „nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente“. Curtea observă că dispoziția menționată a fost emisă în considerarea unor fapte săvârșite de autor și apreciate obiectiv de organul emitent al acesteia ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, fără a fi reținute ca temei actele normative criticate. Totodată, Curtea constată că obiectul procesului constă exclusiv în anularea dispoziției menționate, fără a antama aspecte privind statutul polițistului, astfel încât excepția va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei. ...
Sursa oficială ↗