Decizia CCR nr. 383/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt imprevizibile, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sintagmele „îndeplinește în mod defectuos un act“ și „interese legitime“ nefiind definite în cuprinsul normei. În ceea ce privește dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 susține că atât terminologia folosită, cât și modalitatea de stabilire a sancțiunii penale generează impredictibilitate în interpretarea și aplicarea normei. Apreciază că simpla referire, în conținutul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, la denumirea marginală a unei infracțiuni regăsite în partea specială a Codului penal a născut și a întreținut dificultăți în calificarea infracțiunii ca formă agravată a faptei prevăzute de art. 297 din Codul penal sau ca infracțiune specială, distinctă de cea de abuz în serviciu. Susține că aceste neajunsuri sunt rezultatul tehnicii greșite de redactare a art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, care, prin generalitatea noțiunilor folosite și imprecizia în redactare, a transferat către judecător rolul de reglementare a infracțiunii, transformându-l pe acesta într-un praetor care poate aplica o incriminare generică în mod discreționar, ceea ce contravine dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituție. Dificultățile de calificare a faptei prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 ca formă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu sau ca infracțiune independentă creează și impredictibilitate sub aspectul regimului sancționator, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) . ...