Decizia CCR nr. 383/2017Punctul 25

25. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică unei categorii de persoane clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este și incriminarea mai severă a infracțiunilor de abuz în serviciu și infracțiunilor de uzurpare a funcției. Astfel fiind, și întrucât textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situațiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susține încălcarea principiului egalității în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. De altfel, împrejurarea că unele instanțe de judecată aplică diferit dispozițiile legale criticate, considerându-le o formă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu sau o infracțiune autonomă nu reprezintă o problemă de constituționalitate, deoarece, în acord cu art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, în procesul de înfăptuire a justiției instanțele judecătorești interpretează în mod automat legea, interpretarea fiind o fază/condiție sine qua non a procesului de aplicare a legii. Eventualele abuzuri ale organelor judiciare ce țin de caracterul autonom sau nu al infracțiunii contestate nu pot fi convertite în motive de neconstituționalitate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. ...