Decizia CCR nr. 400/2016Paragraful 31
Paragraful 31
27. De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi incriminarea mai severă a infracţiunilor de abuz în serviciu şi infracţiunilor de uzurpare a funcţiei. Astfel fiind, şi întrucât textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. De altfel, împrejurarea că unele instanţe de judecată aplică diferit dispoziţiile legale criticate, considerându-le o formă agravată a infracţiunii de abuz în serviciu sau o infracţiune autonomă nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, deoarece, în acord cu art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în procesul de înfăptuire a justiţiei instanţele judecătoreşti interpretează în mod automat legea, interpretarea fiind o fază/condiţie sine qua non procesului de aplicare a legii. Celelalte critici ale autorilor excepţiei au în vedere modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Or, eventualele abuzuri ale organelor judiciare ce ţin de caracterul autonom sau nu al infracţiunii contestate nu pot fi convertite în motive de neconstituţionalitate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În plus, infracţiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este, aşa cum însuşi legiuitorul a definit-o, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie. Aşa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2) .
Sursa oficială ↗