Decizia CCR nr. 380/2017Punctul 14

14. Cu privire la critica de neconstituționalitate, raportată la art. 21 din Constituție, Curtea reține că, în reglementarea anterioară, o soluție legislativă similară era prevăzută în art. 580^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 (potrivit căruia „Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispozițiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător“). Dispozițiile art. 580^3 din Codul de procedură civilă au mai fost analizate și constatate ca fiind constituționale, de exemplu, prin Decizia nr. 207 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007. Prin această decizie, Curtea Constituțională a invocat jurisprudența sa și a statuat că finalitatea reglementării privind aplicarea de penalități constă în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității, ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, Curtea a reținut că ar fi ilogic și contrar finalității urmărite de legiuitor ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, așa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și, deci, la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Având în vedere acestea, pretinsa încălcare de către prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dispozițiilor art. 21 din Constituție nu poate fi constatată. ...