Decizia CCR nr. 362/2017Punctul 16

16. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că accesul liber la justiție este un drept fundamental ce trebuie asigurat oricărei persoane pentru apărarea intereselor legitime pe care aceasta le are în cadrul procesului penal și că acesta presupune accesul la mijloacele procedurale specifice actului de justiție. Or, textele criticate, care conferă dreptul de a solicita continuarea procesului penal, în cazul intervenirii prescripției, numai suspectului și inculpatului, nu și făptuitorului, care se află într-o situație juridică similară celor dintâi, sunt de natură a încălca principiul egalității în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituție. Se susține că soluția legislativă criticată este inechitabilă. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind invocate hotărârile din 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, Rasmussen împotriva Danemarcei, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, Gaygusuz împotriva Austriei, Larkos împotriva Ciprului și Bocancea și alții împotriva Moldovei. Se mai arată că lipsirea făptuitorului de dreptul de a solicita continuarea urmăririi penale în condițiile intervenirii prescripției răspunderii penale este de natură a-i încălca acestuia dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenție, în componenta sa referitoare la dreptul de acces la o instanță, drept care trebuie să fie asigurat în mod efectiv, și nu doar teoretic. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 21 februarie 1975, 9 octombrie 1979, 30 octombrie 1998, 7 mai 2002 și 15 februarie 2005 pronunțate în cauzele Golden împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Airey împotriva Irlandei, paragraful 24, F.E. împotriva Franței, paragraful 44, McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46, și Steel și Morris împotriva Regatului Unit. Pentru aceleași motive, se susține încălcarea, prin prevederile art. 18 și art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală. Se susține totodată că nu există o unitate terminologică în folosirea în cuprinsul Codului de procedură penală a noțiunilor de „suspect“ și de „făptuitor“, motiv pentru care se apreciază că textele criticate nu îndeplinesc cerințele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. ...