Decizia CCR nr. 362/2017Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.05.2017 · dosar 661/322/2016
Punctul 27
27. Curtea constată că această soluție juridică, criticată de autorii excepției, apare ca fiind corectă, atât din punct de vedere formal, cât și din punct de vedere substanțial, prin raportare la considerentele mai sus invocate. Astfel, doar suspectul și inculpatul au calitatea procesuală necesară pentru a formula o cerere cum este cea reglementată prin dispozițiile art. 18 și ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece doar aceștia au calitatea de participanți în procesul penal, conform art. 29 din același cod. Având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăției, mai sus prezentat, doar suspectul și inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât doar în privința acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Aceasta întrucât procedura reglementată la art. 319 din Codul de procedură penală are ca finalitate demonstrarea nevinovăției unor astfel de persoane, în privința cărora a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin urmare, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor care se consideră nevinovate și care au fost urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni de a-și demonstra nevinovăția, obligând organele judiciare ca, în urma formulării unei cereri conform dispozițiilor art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, să procedeze la continuarea procesului penal. ...
Sursa oficială ↗