Decizia CCR nr. 376/2017Punctul 15

15. Totodată, Curtea reamintește o decizie recentă a sa, respectiv Decizia nr. 481 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 11 august 2015, în care, la paragrafele 14 și 15, s-a statuat că „Efectele lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se exprimă în faptul că «Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect». […] Hotărârea de sesizare a Curții Constituționale se bucură de autoritatea lucrului judecat sub aspectul dispoziției de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, astfel încât, dacă este invocată din nou aceeași excepție de neconstituționalitate, instanța judecătoreasă a quo are competența de a invoca din oficiu și de a admite excepția autorității de lucru judecat. Or, în cauza de față, instanța judecătorească a quo, sesizând Curtea Constituțională prin Încheierea din 17 martie 2015, nu a ținut cont de autoritatea de lucru judecat de care se bucura, sub aspectul dispoziției de sesizare a Curții, Încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, data publicării deciziei Curții Constituționale, respectiv 26 mai 2015, nefiind relevantă în acest sens. De aceea, în condițiile în care instanța judecătorească nu își îndeplinește această competență, revine instanței constituționale competența de a respinge, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 11 alin. (3) și art. 14 din Legea nr. 47/1992 și art. 430 din Codul de procedură civilă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate astfel formulată, întrucât dispozițiile procedural civile referitoare la autoritatea de lucru judecat atașată hotărârilor judecătorești sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul deciziilor Curții Constituționale. În sensul celor anterior expuse, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că o decizie a sa are autoritate de lucru judecat, în ipoteza în care obiectul, cauza și părțile sunt aceleași «atât în cadrul excepției anterioare, cât și al excepției ce face obiectul prezentei decizii. Astfel, ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție [devenit art. 147 alin. (4) , după revizuirea și republicarea Constituției - s.n.], precum și de cele ale art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 [conținutul său normativ se regăsește la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - s.n.] potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii, partea care a invocat excepția nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea lucrului judecat și, în consecință, excepția este inadmisibil㻓. ...