Decizia CCR nr. 366/2017Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.05.2017 · dosar 3.758/2/2016
Punctul 27
27. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că Guvernul a motivat intervenția sa pe calea delegării legislative, invocând argumentul că „neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice“. Cu alte cuvinte, „în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în anul 2016 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv“. Pe de altă parte, luarea acestor măsuri în regim de urgență se impune „având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat“, aceste elemente vizând interesul general public și constituind situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. ...
Sursa oficială ↗