Decizia CCR nr. 359/2017Punctul 16

16. Referitor la art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii civile, se susține că, în totală contradicție cu dispozițiile Constituției și legii civile, legiuitorul a stabilit, prin art. 11 din Legea nr. 77/2016, că aceasta este aplicabilă atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată, inclusiv contractelor care formează obiectul unei executări silite. Arată că, astfel cum este prevăzut de art. 8 alin. (5) din actul normativ criticat, dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Deși legea nu prevede o clasificare sau o exemplificare a noțiunii de contract în derulare, din examinarea legii în ansamblu, autoarea excepției apreciază că aceasta se aplică: contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii și care constituie titluri executorii în cadrul executărilor silite, contractelor care au format sau care formează obiectul unor dosare supuse soluționării instanțelor de judecată pentru a stabili legalitatea acestora sau prețul acestora etc. Prin compararea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție cu cele ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, este evident că legea dării în plată nu poate fi aplicabilă decât contractelor încheiate după intrarea în vigoare a acesteia. Totodată, arată că legea dării în plată stabilește că aceasta se aplică atât contractelor de credit încheiate direct cu instituțiile bancare, cât și celor cesionate de acestea altor persoane juridice, instituții nebancare. În susținerea criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) se invocă jurisprudența Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 745 din 3 noiembrie 2015. ...